Grijă pentru inima ta
Potrivit Institutului Național de Statistică, un roman din cinci este diagnosticat cu boli de inimă. Hipertensiunea arterială este de departe cea mai frecventă suferința, laolaltă cu niveluri ridicate de colesterol și zahăr în sânge, cele mai afectate fiind femeile (59%). Hipertensiunea e un factor de risc pentru boli grave, precum angina pectorală, infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, ateroscleroză și insuficiență renală.
Din păcate, cei mai mulți români ajung la medic când deja organismul este afectat și dă semnale îngrijorătoare. Mai grav este că de multe ori nici măcar un diagnostic nu este suficient pentru ca omul sa înceapă să aibă mai multă grijă de propriul organism. De prevenție, mai că nu se poate spune ca există…
Majoritatea afecțiunilor sunt trecute cu vederea, dacă nu creează probleme majore, însă inima nu poate fi neglijată. Ea este motorul întregului organism, este motorul vieții. Chiar dacă ai vrea să ignori problemele cardiovasculare, vor avea ele grijă să îți reamintească un lucru esențial: sănătatea este cea mai de preț comoară. Iar o inima plină de sănătate înseamnă o calitate ridicată a vieții.
Electrocardiograma (EKG, ECG) este un test ce masoară impulsurile electrice ale inimii și este indicat pentru:
- evaluarea unei dureri de piept inexplicabile, in special când se suspicionează un posibil infarct; alte cauze posibile ale durerii de piept ce pot fi diagnosticate printr-o electrocardiogramă sunt aritmiile, hipertrofia unei camere (pereții camerei sunt îngroșați), inflamația sacului ce înconjoară inima (pericardita), scăderea fluxului sanguin catre inimă (ischemia);
- monitorizarea activității electrice ale inimii;
- monitorizarea eficienței și a efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta activitatea electrică a inimii;
O electrocardiogramă poate fi folosită pentru a evalua simptomele unei afecțiuni cardiace (precum o durere inexplicabilă de piept, dispnee, amețeli, palpitații sau o stare de slăbiciune) sau funcția cardiacă, atunci când există factori de risc pentru boli cardiace (precum diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul, hipertensiunea arterială sau istoric familial de afecțiuni cardiace la vârste tinere).
Te așteptăm în Farmaciile Minifarm unde profesioniștii noștri îți sunt aproape și te ajută să evaluzezi sănătatea inimii tale!